FC Farul Constanța· 2 min citire

VIDEO | Gică Hagi se mândrește că are cel mai bun fundaș din România: "E văzut foarte bine de europeni"

Gică Hagi îl laudă pe Ghiță, care a evoluat până acum în carieră doar la Farul

Gică Hagi îl laudă pe Ghiță, care a evoluat până acum în carieră doar la Farul

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 20 feb. 2022, 21:42

Farul este la un pas de play-off după ce în ultimele două sezoane a ratat accederea în minicampionatul pentru titlu atunci când echipa purta denumirea de Viitorul. 

Constănțenii joacă un meci esențial în fața celor de la FC Argeș, în runda cu numărul 27, piteștenii fiind primii sub linia play-off-ului la 4 puncte în spatele formației din Ovidiu. Gică Hagi așteaptă ca fotbaliștii săi să repete ultimele două evoluții atunci când au marcat 11 goluri cu FC Voluntari și Academica Clinceni.

"E un meci acasă cu un adversar puternic, foarte bine organizat, care cu siguranță, dacă nu o să fim într-o formă foarte bună ne poate crea probleme. Vrem să câștigăm, ar fi trei puncte importante în lupta de a rămâne acolo sus. Echipa arată bine, ne-am odihnit două zile. Vom încerca să repetăm evoluțiile bune de acasă.

Am încredere că vom face un meic bun, sper să menținem linia care e foarte bună în momentul de față, nu avem probleme de lot, așa că așteptăm meciul de mâine și sper să ne impunem la final. Nu ne uităm la punctel pe ecare le avem, trebuie să facem fotbalul nostru, sperăm să fim mai iuți ca ei", au fost aprecierile "Regelui" înaintea confruntării de luni seară. 

https://www.youtube.com/watch?v=ckrKawwlXs0&t=253s

CITEȘTE ȘI -->> Fostul fotbalist dispus să își riște viața pentru țara lui! Mesajul trimis conaționalilor săi în prag de război

Managerul tehnic al Farului este încântat să îl aibă în lot pe unul dintre fotbaliștii apreciați și pe continent grație prestațiilor sale din acest sezon.

„Sunt fericit că avem fundașul cel mai bun din România, care a ieșit U23 în Europa. Am văzut statistica și a fost un sentiment de bucurie și de mândrie, pentru că știu cât a muncit și suferit Ghiță în ultimul an. Bravo lui pentru tot ce a făcut anul trecut și anul ăsta, a ajuns într-o formă foarte bună. 

E cotat foarte bine, văzut foarte bine de europeni. Nu e o statistică făcută în România, e făcută de cei de afară. Să fii al treilea în primii 20 din Europa înseamnă că avem un jucător foarte valoros. Ne mândrim că e la noi în casă și că are un sezon foarte bun”, a încheiat Hagi. 

Virgil Ghiță

CITEȘTE ȘI -->> Vestea bună primită de Dan Petrescu înainte de play-off: „Luni se va alătura echipei”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Farul Constanța