Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat și riscă o suspendare de 4 ani.
„Realitatea a arătat altceva, din păcate pentru Simona”, a spus Ruxandra Dragomir
Dacă multe persoane din sportul românesc s-au plasat de partea dublei câștigătoare de turnee de Mare Șlem, un fost președinte al forului român de specialitate a avut o reacție dură.
Ruxandra Dragomir a câștigat 9 turnee WTA și a condus FR de Tenis între 2009 și 2013. Ea recunoaște că nu îi vine să creadă că Simona Halep s-a dopat, dar o dă jos de pe piedestal.
„Simona a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, din categoria EPO, unde pedeapsa este foarte aspră: 2-4 ani de suspendare.
Din pacate și a doua analiză, testul B, a relevat prezența aceleiași substanțe interzise. Roxadustat nu poate fi administrat 'din greșeală'. Nu se regăsește în nurofen sau în alte medicamente.
Si din păcate, sportivii poartă responsabilitatea substanțelor pe care le iau sau li se dau. Simona poate fi suspendată pentru dopaj, categoria EPO. Dar poate primi o pedeapsă mai blândă, dacă va avea o echipă bună de apărare și dacă va invoca motive serioase.
Dar chiar și o scurtă suspendare la vârsta ei îi poate afecta definitiv cariera. În rest, putem reacționa sentimental și emoțional. Chiar și convingerea multora că 'și alții se dopează, dar nu sunt prinși' nu scade vinovăția Simonei.
Cine vrea să păstreze pe piedestal un sportiv care trișează este liber să o facă. Timpul va lămuri dacă Simona a trișat sau nu.
Până atunci, Simona, pe care de altfel o iubesc, este o sportiva depistată pozitiv la două teste doping. Și căreia i s-a retras dreptul de a mai concura. În rest, cine dorește să-și consume energia și timpul cu speculați și conspirații e liber să o facă.
Eu o cunosc pe Simona de aproape 20 ani și nici mie nu-mi vine să cred că ar fi făcut așa ceva. Cum mulți nu și-ar fi închipuit niciodată că Sharapova sau Armstrong... sau mulți alții ar putea fi depistați pozitiv.
Dar realitatea a arătat altceva... Din păcate pentru Simona...”, a declarat Ruxandra Dragomir pentru Q Magazine.