Una dintre vedetele de la CFR Cluj părăsește echipa: „Am decis să găsim o soluție de reziliere”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat sâmbătă, 18 iunie 2022, ora 23:25,
Alexandru Chipciu
Alexandru Chipciu

Președintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a făcut cunoscut că se caută soluții pentru „ruperea” înțelegerii cu mijlocașul Alexandru Chipciu. „Își dorește și el să plece”, a confirmat oficialul echipei campioane.

Am decis să găsim o soluție de reziliere”, a spus Cristi Balaj despre Alexandru Chipciu

Fostul arbitru este de părere că mijlocașul poate oferi un nivel de joc ridicat pentru Liga 1 și poate fi folositor multor formații de pe prima scenă. „Am discutat cu el. Sunt subiectiv în ceea ce-l privește. Un jucător și un caracter deosebit.

Clubul, împreună cu el, am decis să găsim o soluție de reziliere. Își dorește și el să plece. Rămâne de văzut dacă în țară sau în străinătate. În acest moment, el se pregătește, dar nu se află în cantonament cu echipa și vedem unde sa va transfera.

Nu a fost o glumă cu ‘U’ Cluj. Din punctul meu de vedere, Chipciu este peste media campionatului din România. Și ar fi păcat pentru el să nu mai joace, fiindcă este la un nivel ridicat, comparativ cu ce se joacă în România”, a declarat Cristi Balaj, la Digi Sport Special.

CFR Cluj se judecă în continuare cu Giedrius Arlauskis”, a precizat Cristi Balaj

Oficialul grupării ardelene s-a referit și la situația conflictuală cu fostul portar al echipei, lituanianul Giedrius Arlauskis. „Mergem înainte. Ne judecăm în continuare. Existau trei rate.

În momentul în care el a apărut la TV, în martie, rata din octombrie și februariei i-au fost achitate. Mai există anumite situații speciale, opriri de către club. Nu știu unde a evoluat, care este suma. Avocații sunt cei care se ocupă.

Îmi pare rău că s-a ajuns la asemenea discuții. Ne folosim și de ceea ce a declarat el când a apărut la TV, deoarece a dat amănunte și informații care completează ceea ce știam deja”, a precizat Balaj.

Arlauskis a plecat în septembrie 2021 de la CFR Cluj, dar clubul ardelean a rămas cu datorii la portar. Lituanianul a depus memoriu la FIFA, l-a câștigat, iar CFR trebuie să-i plătească restanțele de circa 500.000 de euro. O parte din bani ar fi fost trimiși, a mai spus Balaj.

cristi balajgiedrius arlauskisalexandru chipciu