Valeriu Iftime și-a ales antrenorul pentru sezonul viitor: „Ne punem la masă să negociem şi anumite condiţii”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 13 mai 2022, ora 08:52,
Valeriu Iftime
Valeriu Iftime

Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, a făcut lumină în ceea ce privește antrenorul echipei pentru sezonul viitor. Alegerea lui este tot Marius Croitoru, dar cele două părți vor discuta la finalul campionatului anumite condiții.

Marius Croitoru a acceptat să continue la FC Botoșani încă 2 ani

Patronul echipei FC Botoșani a făcut cunoscut că prima lui opțiune de antrenor pentru sezonul 2022/2023 este Marius Croitoru. „Am deja cu Marius un agreement de prelungire pe 2 ani. După ce se încheie campionatul ne punem la masă să negociem şi anumite condiţii.

Am fost cu toţii puţin trişti după înfrângerea cu Dinamo. Dacă luam atunci trei puncte am fi terminat pe locul întâi în play-out.

Marius rămâne prima opţiune. N-am purtat până acum nicio discuţie ca să-l schimb.

Dar va trebui să fixăm obiective clare de performanţă şi vreau să trecem pe hârtie obligaţii legate de relaţia şi acomodarea cu presa.

Noi suntem mai excentrici şi provinciali, aşa că avem doar de pierdut dacă nu păstrăm o relaţie politicoasă cu media.

Mai ales că Marius e un băiat cu un discurs foarte bun”, a declarat Valeriu Iftime, conform Orange Sport.

Valeriu Iftime îl vrea înapoi pe Hervin Ongenda

Valeriu Iftime nu a ascuns faptul că-și dorește ca mijlocașul Hervin Ongenda, care pe 24 iunie va împlini 27 de ani, să revină la echipa FC Botoșani. „Ar fi extraordinar să-l readuc, dar mi-e greu să cred că va mai accepta al treilea descălecat la Botoșani.

Pentru noi ar fi un câștig mare. E un artist, joacă din plăcere, nu din interes și asta e mare lucru”, spune Iftime.

Hervin Ongenda s-a născut în Franța, dar are și cetățenie congoleză. El a jucat la FC Botoșani până în ianuarie 2022, când a fost împrumutat la Apollon Limassol. El nu a dat satisfacție la campioana Ciprului, în condițiile în care a jucat 6 meciuri, niciodată titular.

Ongenda a fost legitimat între 2013 și 2017 la PSG, alături de care a câștigat trei titluri de campion, Cupa Franței o dată și Cupa Ligii de două ori.

hervin ongendamarius croitoruvaleriu iftime