VIDEO | Antrenorul Simonei Halep a dezvăluit tactica din finala de la Wimbledon

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 14 iulie 2019, ora 09:49,
daniel-dobre
daniel-dobre

Antrenorul Simonei Halep, Daniel Dobre, a fost extrem de emoționat după ce românca a câștigat turneul de la Wimbledon. Dobre a vorbit despre relația cu Halep și despre tactica pregătită înaintea finalei cu Serena Williams.

Halep a devenit campioană pe iarba londoneză în mai puțin de o oră de joc, scor 6-2, 6-2. Simona a jucat senzațional, în timp ce Serena Williams a arătat slăbiciuni evidente.

‘Super Simo’ a intrat în istoria tenisului feminin, comițând cele mai puține erori neforțate într-o finală WTA – 3.

Mă simt minunat. Visam la acest moment. Nu mă gândeam la Wimbledon, pentru că în România jucăm mai mult pe zgură, nu suntem atât de familiarizați cu iarba. Dar am văzut-o pe Simona pe iarbă în ultimii ani, știam că poate obține rezultate bune aici. Nu victoria, ci modul în care Simona a câștigat este impresionant.

Nu am vorbit foarte mult înaintea finalei. I-am transmis că trebuie să fie bună la serviciu, trebuie să o facă pe Serena să lovească mingea de multe ori și trebuie să atace de fiecare dată când este momentul. <Nu trebuie să o aștepți pe Serena să facă o greșeală. Dacă poți să câștigi punctul, atacă>. Și s-a descurcat excelent.

O știam de mult timp. În martie când m-a sunat, am stabilit ce trebuie să facem la Miami. Am făcut câteva ajustări la serviciu, la rever și a jucat excelent. La Roland Garros, meciul cu Anisimova nu a fost bun, dar presiunea a fost foarte mare. I-am spus înainte de Roland Garros că mai sunt turnee în care să facă puncte. Avem Wimbledon, US Open, China, turnee fără presiune. Pentru mine, Wimbledon-ul a fost un turneu în care știam că va obține un rezultat bun„, a spus Daniel Dobre.

Simona Halep și Daniel Dobre colaborează din luna martie a acestui an. Cei doi au mai lucrat împreună în perioada 2015-2017.

Fost jucător de tenis şi multiplu campion naţional, Daniel Dobre (51 de ani) s-a pregătit pentru antrenorat în Germania, între anii 1994 şi 2000, la academia lui Gunther Bosch, unul dintre prietenii lui Ion Ţiriac.

Daniel Dobre s-a aflat în spatele succeselor obținute de către Alexandra Dulgheru, în 2009 și 2010, atunci când sportiva a reușit să câștige singurele titluri WTA din carieră.

simona halepwimbledontacticaantrenorserena williamstrofeufinaladaniel dobreHalep