Campioana României, U Cluj, i-a învins pe nemții de la MHP Riesen Ludwigsburg, scor 76-73, în primul meci dintre cele două în sferturile de finală ale Champions League.
Succesul a fost aplaudat de 10.000 de spectatori, nou record pentru BT Arena. Precedentul data din urmă cu aproape 5 ani, atunci când 9121 de spectatori au asistat la partida dintre România și Ungaria. Clujenii s-au impus la capătul unui meci în care ambele echipe s-au aflat pe rând la conducerea întâlnirii. La pauza mare, gazdele au avut un avantaj de trei puncte, 37-34. Care s-a menținut și după ce sirena a anunțat finalul timpului regulamentar. Cel mai bun marcator din tabăra noastră a fost Richard, autor a 14 puncte. El a fost secondat de Bircevici cu 13 și de Guzman și de Brown cu câte 12 puncte.
După această victorie, pentru clujenii urmează returul din Germania de pe 13 aprilie, iar în cazul unei nedorite înfrângeri, încă un meci în BT Arena, pe 19 aprilie. astfel, echipa lui Mihai Silvășan are atuul unui meci decisiv pe teren propriu în caz de egalitate. În cazul în care va trece de formația germană, U Cluj va avea o adversară din Spania în Final Four. Se va duela cu învingătoarea disputei dintre Baxi Manesa și Unicaja Malaga.
https://www.youtube.com/watch?v=5MR4gPc9YHQ