Dan Petrescu nu s-a putut abține după eșecul CFR-ului: „Dacă spuneam asta eram luat la mișto!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 11 august 2021, ora 22:41,
DAN PETRESCU, sursa foto: Profi Media Images
DAN PETRESCU, sursa foto: Profi Media Images

Fostul antrenor al clujenilor a comentat eliminarea clujenilor din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. 

Petrescu este liber de contract de cinci luni și era cunoscut pe vremea când se afla pe banca ardelenilor pentru laudele adresate adversarilor campioanei României indiferent de poziția din clasament sau de cartea de vizită pe care o aveau. În sezonul trecut, Petrescu i-a condus pe vișinii la primul meci din grupele Europa League împotriva celor de la Young Boys, terminat la egalitate în Gruia, 1-1. În returul din Elveția, Edi Iordăenscu era tehnicianul CFR-ului.

„Lumea a spus că este o mare diferență între noi și Young Boys și că suntem departe de ei. Poate e adevărat, poate nu. Dacă spuneam eu asta, eram luat la mișto! Când ziceam «Mamă, ce bună e Astana! Mamă, ce bună e Young Boys», dar când venea meciul nu se vedea diferența”, a fost reacția lui Petrescu pentru Digi Sport. 

Printre victimele cu nume făcute de CFR în Europa în mandatul lui Dan Petrescu se numără Celtic Glasgow, Lazio sau Rennes. ÎN acest context fostul internațional dă să se înțeleagă că Șumudică a exagerat atunci când i-a supralicitat pe elvețieni.

„Nu s-a văzut diferența cu Sevilla, Lazio, Celtic sau Dinamo Zagreb. Au fost meciuri echilibrate și multe au fost câștigate. Dar nu cred că Young Boys e mai bună ca Celtic, Dinamo Zagreb sau Rennes!  Lumea spune că e diferență prea mare. Eu nu cred.  A mai spus lumea că Dan Petrescu e un antrenor defensiv. Vă rog, uitați-vă să vedeți că CFR Cluj a avut cel mai bun atac”, a insistat „Bursucul”. 

CITEȘTE ȘI –>> ȘEFII CFR-ULUI, SEMNAL DE ALARMĂ PENTRU ȘUMUDICĂ: „ÎN 20 DE MINUTE SĂ IEI TREI GOLURI? ESTE ȘOCANT”

young boys bernacfr clujcomentariuPetrescurealitateasumudicaeliminare Champions league