Dragoș Iancu a vorbit despre Valentin Țicu: ”L-am iertat!”
Articol de Mihai Popescu - Publicat vineri, 29 septembrie 2023, ora 14:00,

Valentin Ţicu l-a vizitat pe spital pe Dragoş Iancu de la FC Hermannstadt. Căpitanul echipei Petrolul Ploieşti a dorit să-i ceară scuze şi în mod direct tânărului fotbalist, după cele întâmplate în meciul de la finalul săptămânii trecute.
Recent, Dragoș Iancu a recunoscut că l-a iertat pe fotbalist.
”Mi-aş dori să merg cu echipa în cantonament. L-am iertat pe Ţicu, n-a fost nimic voluntar. Din inimă vă spun că l-am iertat. Cred mult în Dumnezeu, o spun şi ca un om credincios.Nu mai am dureri.
De alaltăieri nu am mai avut, nici calmante nu am luat. Până am ajuns la spital la Ploieşti am avut dureri foarte mari. Nu am mai simţit aşa ceva”, au fost cuvintele lui Dragoș Iancu, potrivit Fanatik.