Nicolae Stanciu, sincer după meciul de la Hamburg: ,,Trebuie să fim bărbați și să recunoaștem că au fost mai buni”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 09 octombrie 2021, ora 00:21,
Nicolae Stanciu şi Andrei Burcă/Sursa foto: Profimedia Images
Nicolae Stanciu şi Andrei Burcă/Sursa foto: Profimedia Images

Nicolae Stanciu, mijlocaşul naţionalei de fotbal a României, a reacţionat la finalul jocului cu Germania din preliminariile Campionatului Mondial ce va avea loc în 2022, în Qatar, terminat cu o înfrângere, scor 1-2.

Golurile partidei de la Hamburg au fost marcate de către Ianis Hagi, în minutul 9 al jocului, în timp ce nemţii au întors scorul în repriza a doua, prin Serge Gnabry, în minutul 52, cu un şut din afara careului şi Thomas Muller, în minutul 81.

Foto: Profimedia

La finalul jocului cu Germania, Nicolae Stanciu a recunoscut că nemţii au fost mai buni şi au meritat toate cele trei puncte. Acum, gândul fotbalistului este la meciul cu Armenia, de pe 11 octombrie.

,,Din păcate am pierdut, cred că am făcut un meci destul de bun. Am arătat ca o echipă. Nu cred că mai e nimic de zis acum sau să stăm să plângem, trebuie să ne gândim la meciul de luni, care a devenit cel mai important din această campanie.

Trebuie să putem să meergem mai departe, știam că așa o să fie, am făcut un efort mare, și eu și Răzvan Marin, nu doar noi, ci toată echipa. Per total, trebuie să fim bărbați și, să recunoaștem, că au fost mai buni și meritau să câștige.

E normal să dai pase bune când ai jucători în benzi sau în față, cum sunt Ianis sau Mihăila, cu o viteză foarte bună, e normal să-i pui în valoare. Ați văzut Ianis ce gol a dat. Dar meciul a trecut și din acest moment trebuie să ne gândim la meciul cu Armenia.”, a declarat Nicolae Stanciu, la finalul jocului cu Germania, pentru ProTV.

În urma acestui rezultat, România ocupă locul 4 în clasamentul Grupei J, cu 10 puncte acumulate din 7 partide disputate până acum.

Foto: Profimedia

Citeşte şi ROMÂNIA, ÎNVINSĂ DE GERMANIA ÎN PRELIMINARIILE CM 2022. IANIS HAGI A DESCHIS SCORUL CU UN ȘUT SUPERB

echipa nationalarealitateaianis hagignabrymullergermaniaCM 2022nicolae stanciu