Roland Garros. Gabriela Ruse e în semifinale la dublu

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 06 iunie 2024, ora 09:46,
Gabriela Ruse
Gabriela Ruse

Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a calificat fără joc în semifinalele probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, după neprezentarea rusoaicelor Mirra Andreeva/Vera Zvonareva, miercuri, în sferturile de finală, potrivit agerpres.ro.

Andreeva (17 ani) şi Zvonareva (39 ani) s-au retras după ce adolescenta s-a calificat în semifinalele probei de simplu, cu o victorie în faţa belarusei Arina Sabalenka, numărul doi mondial, cu 6-7 (5/7), 6-4, 6-4.

Ruse şi Kostiuk şi-au asigurat un cec de 148.000 de euro şi 780 de puncte WTA la dublu.

Aceasta este a doua semifinală de Mare Şlem la dublu pentru Ruse şi Kostiuk, după cea de la Australian Open, din 2023.

În penultimul act, Ruse şi partenera sa vor juca împotriva italiencelor Jasmine Paolini/Sara Errani, capi de serie numărul 11.

La juniori, Luca Preda a pierdut în turul secund la simplu, dar s-a calificat în sferturile probei de dublu.

Preda, al patrulea favorit la simplu, a fost întrecut de francezul Moise Kouame cu 6-3, 0-6, 6-4.

La dublu juniori, Preda şi francezul Thomas Faurel au beneficiat de neprezentarea cuplului Tomasz Berkieta (Polonia)/Charlie Robertson (Marea Britanie). Următorii adversari ai perechii Preda/Faurel vor fi rusul Timofei Derepasko şi kazahul Amir Omarhanov.

tenis feminintenisgabriela rusetenis dubluroland garros