Simona Halep a petrecut sfârșitul de săptămână în familie și a postat fotografii cu momentele plăcute petrecute alături de cei dragi.
Dubla campioană de Grand Slam a avut parte de o surpriză din partea lui Toni Iuruc. Aceasta a primit de la soțul ei un minunat buchet de trandafiri, cadou pe care l-a împărtășit cu fanii pe platformele de socializare.
Fascinată de surpriza pe care i-a făcut Toni Iuruc, Simona Halep a descoperit și o altă latură a ei, pe cea filosofică, postând un citat pe Instagram, la secțiunea destinată poveștilor: ”În conflictul dintre inimă și minte, urmează-ți inima!”.
Sursa foto: Simona Halep/Instagram
Deși s-a speculat pe seama faptului că jucătoarea de 30 de ani va avea un regres odată cu nunta civilă cu Toni Iuruc, aceasta a ținut să precizeze că partenerul ei de viață îi este alături.
”Mulți oameni au spus că mă voi duce în jos după petrecerea de nuntă, dar eu nu am spus așa ceva! Soțul meu îmi e alături și sunt fericită. Mă susține să continui să joc”, a declarat sportiva, despre relația cu Toni Iuruc.