Togolezul care nu se mai dă plecat din România: „Românii sunt oameni faini”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 25 decembrie 2021, ora 19:33,
Sursă foto: Togo Foot
Sursă foto: Togo Foot

Charles Acolatse a ajuns prima oară în țara noastră în 2017, la Foresta Suceava. Africanul de 26 de ani jucase până atunci doar în diviziile inferioare din Hexagon. 

A fost doar prima experiență a lui în fotbalul românesc pentru că după ce i-a părăsit pe suceveni, a fost „racolat” de Juvents București, acolo unde a prins meciuri inclusiv în Liga 1. Mijlocașul și-a adus aminte cum și-a început aventura pe plaiurile mioritice.

„În Suceava am stat puțin, doar patru luni. Eram mulți străini, stăteam la comun, nu prea am priceput mult din acea perioadă. Dar era un oraș drăguț acolo, cu oameni foarte, foarte calmi, de pus la inimă. Îmi aduc aminte că am prins o vreme teribilă acolo, începutul lui octombrie, oribil, n-am pomenit așa ceva în viața mea. Mie îmi place soarele.

Am simțit o diferență mare între București și Cluj. Bine, la fel e și în Franța, am trăit și la Paris, și lângă ocean, la Nantes. Oamenii din provincie sunt mai calmi, pe chill, își oferă mai mult timp să te ajute la cumpărături, pe stradă. Știam că era o țară comunistă, auzisem de Nicolae Ceaușescu, chiar știam de aceste detalii”, a dezvăluit fotbalistul pentru Gazetă. 

Sursă foto: liga2.prosport.ro

Acolatse evoluează în prezent la U Cluj și speră să sărbătorească vara viitoare alături de ardeleni promovarea în Liga 1.

CITEȘTE ȘI –>> „Mi-e frică să mai adorm!”. Rică Răducanu, declarații cutremurătoare despre starea sa de sănătate

„Românii au ceva din sufletul african. Nu sunt bogați, la fel ca noi, dar iubesc viața! Oamenilor nu le pasă ce faci, adică nu te judecă, nu stau să te critice. Sau nu simt eu. Românii sunt oameni faini. Doar la Călărași am întâlnit, din păcate, oameni care ne-au țepuit pe mine și pe alții de banii din contract.

În Franța, românii nu sunt apreciați, nu au o reputație bună. Îi consideră „gipsy”, oameni care fură sau care mint. Or, nu este așa, românii adevărați sunt super, nu sunt hoți sau răi. Aaa, că mai sunt și de acest gen, peste tot sunt. Uite, ce-mi mai place la români: îi văd bine pe oamenii de culoare, africani”, a încheiat jucătorul cu o selecție pentru naționala statului Togo. 

CITEȘTE ȘI –>> Juniorul care este aproape să facă pasul către Serie A: „Mihajlovic este un antrenor special”

universitatea clujacolatseromaniaexperiente