Povestea lui Juan Jose Florian a început departe, în Columbia. A crescut într-o familie care-și câștiga existența cultivând papaya, avocado și portocale. Acolo, noaptea, viața se schimba radical! Nimic din ce se întâmpla la lumina zilei nu mai era posibil odată cu lăsarea întunericului. În beznă, regiunea devenea cuibul traficanților de arme.
Cei care îndrăzneau să nu se supună interdicțiilor impuse erau luați pe sus, legați și, dacă tot nu cedau strada, erau executați. Potecile din pădurea columbiană se umpleau de la o zi la alta de cadavre ale rebelilor.
Fără drumuri deschise și fără televizoare, doi factori care ar fi condus, într-un fel sau altul, la civilizație, copiii nu aveau prea multe opțiuni de a intra în contact cu lumea. În timp ce ceilalți tineri urmăreau echipa de fotbal locală, Juan Jose Florian şi Miller, fratele său mai mare, visau să devină soldați. Erau vrăjiți de luminile tirurilor de foc pe care le urmăreau cu sufletul la gură târziu în noapte.
„Când Armata era în zonă, noi, copii fiind, puteam să stăm afară și să ne jucăm. Eram protejați de forțele de gherilă care ar fi făcut tot posibilul să ne recruteze”, a povestit Juan Jose Florian, pentru BBC.
Citește și VIDEO | LAURENȚIU REGHECAMPF, ÎN LACRIMI DUPĂ CE I-A MURIT COPILUL: „NU E UN MOMENT DELOC UȘOR”
Mai târziu, când Miller a împlinit 23 de ani, s-a dus în orașul vecin și și-a prezentat documentele la punctul de control. Acolo, i-au spus că depășise cu mult termenul de recrutare. Dar l-au acceptat în serviciul militar.
Câteva săptămâni mai târziu, soldații de gherilă au făcut o vizită mamei băieților și i-au spus că era datoare să-l trimită pe fiul cel mic să se alăture forțelor.
„Mama a încercat să se lupte cu ei, i-a implorat să mă lase în pace, dar nu a fost chip. Până la urmă, m-a binecuvântat și mi-a dat drumul”, povestește Florian.
În anul 1998, Juan Jose Florian s-a trezit în mijlocul unui conflict în urma căruia au murit peste 260.000 de oameni. În tabăra rivală era chiar fratele său, Miller. Juan Jose Florian avea 16 ani, iar Miller – 23.
„Ore în șir, am trăit o presiune psihică de neimaginat! Principiile cu care ne îndoctrinau erau radical diferite de cele pe care ni le insuflase mama. Nu era zi în care să nu mă gândesc să evadez. Îmi făceam planuri, cercetam zona, ascultam cu atenție tot ce se întâmpla în jur. Și în fiecare zi am văzut cum dezertorii erau împușcați„, a mai spus tânărul.
Dar a rezistat și a supraviețuit îndoctrinării. După un an de gherilă, a prins și șansa de a evada. Batalionul din care făcea parte a fost trimis într-o misiune de distrugere a unei unități de poliție. Dar au ripostat. Au fost descoperiți și au fost nevoiți să se ascundă.
„M-am ascuns într-un copac și, când drumul a fost liber, m-am dus la o fermă din apropiere. I-am amenințat și le-am cerut haine noi. Apoi am fugit. La un moment dat, am dat peste un echipaj din armată și le-am spus că fac parte din gherilă, dar că vreau să mă predau. Le-am spus că nu mai mâncasem nimic de două zile. După ce m-au primit și mi-au dat de mâncare, le-am povestit ce se întâmplase cu mine și cu fratele meu. M-au întrebat în ce batalion era Miller. Din fericire, acesta raportase cazul și astfel am reușit să-mi confirm identitatea”, a mai povestit Florian.
Citește și VIDEO | UN NUME URIAȘ DIN FOTBAL S-A STINS DIN VIAȚĂ! ANUNȚUL CARE A ÎNTRISTAT PE TOATĂ LUMEA
În scurt timp, a fost dus la Bogota, sub pază. Acolo, se temea să iasă pe stradă. Nici nu se putea gândi la ce ar fi pățit dacă îl găseau. Mama lui plecase de acasă și fusese nevoită să-și trimită ceilalți copii la internat, de teamă.
Când Juan Jose Florian a împlinit 18 ani, s-a înrolat în armata columbiană. După instrucție, timp de 12 ani, a luptat împotriva traficului de droguri și furtului de combustibil.
De cealaltă parte, Miller a continuat să activeze până în ziua când, într-o operațiune extrem de riscantă, lucrurile au degenerat și și-a împușcat cel mai bun prieten. Când și-a dat seama ce a făcut, a intrat în șoc. De atunci, s-a schimbat complet. Psihicul îi fusese distrus iremediabil.
Citește și EXCLUSIV | APEL DISPERAT AL SOȚIEI LUI DANIEL ONORIU: „L-AU MĂCELĂRIT! MEDICII ROAGĂ PE TOATĂ LUMEA SĂ DONEZE SÂNGE PENTRU EL!”
La un moment dat, Juan Jose Florian a plecat în permisie pentru a-și vizita fratele. Mama lor vânduse ferma, dar refuzase să plătească o taxă de protecție gherilei. În scurt timp, au reușit să-i dea de urmă. Pe 12 iulie 2012, în curte le-a fost lăsat un colet.
„Țin minte că am văzut ceva la ușă. M-am dus spre pachetul acela și am întins mâinile să-l apuc. Nu-mi mai aduc aminte decât că, brusc, am rămas fără mâini. Când m-am uitat mai jos, un picior era rupt de la genunchi. Pe tot corpul aveam arsuri de gradele 2 și 3. Ochiul drept fusese scos, am pierdut complet auzul cu urechea dreaptă. Fratele meu venise la mine și eu îi strigam: „Omoară-mă! Fă-o acum! Nu pot să trăiesc așa! Omoară-mă odată!”. Mi-a atins ușor capul și mi-a spus: „Nu-mi cere asta. O să te faci bine!”. Am început să-l înjur, doar, doar îl enervam și ar fi făcut-o. Apoi am leșinat”, a mai spus Juan Jose Florian.
După 12 zile, a ieșșit din comă. Au urmat luni de operații și tratamente. Durerile fizice au fost dublate de dureri psihice, depresie, halucinații și gânduri de suicid.
„Am vrut să mă arunc de la etaj, apoi m-a gândit că, dacă supraviețuiesc, îmi va fi și mai rău. Apoi m-am hotărât să învăț să merg pentru a putea să mă arunc în fața unei mașini. Dar am ajuns la aceeași concluzie: dacă supraviețuiam?„, a continuat tânărul.
Citește și FOTO | NU MAI ESTE NICIUN SECRET! LAURENȚIU REGHECAMPF ȘI CORINA CACIUC, IMAGINILE MOMENTULUI
Spre norocul lui, în scurt timp a fost transferat la un spital privat care îngrijea veteranii. A urmat ședințe de terapie și hidroterapie. Apoi, ședințele de grup au devenit ședințe de antrenament. Și-a dat seama că-și poate ține respirația sub apă mai mult decât ceilați. Încet, încet, Juan Jose Florian a ajuns să participe la competiții de înot cu echipa militară.
„Prietenii mei își înecau amarul în alcool. Dar eu deja îmi doream o viață nouă”, a continuat.
Treptat, a început să înoate distanțe tot mai lungi. Deși nu mai avea membre, ambiția devenea tot mai mare. Competițiile de acest gen nu aveau obstacole, nu erau bariere, nu exista niciun fel de discriminare. „Înotul a reușit să mă facă să nu mai fiu dependent de tratamentul medicamentos. Altfel spus, mă vindecam prin sport”, spune tânărul.
În 2013, Juan Jose Florian a câștigat prima medalie, la o competiție organizată în Statele Unite. Timp de trei ani, a concurat, la stilul fluture, și a doborât toate recordurile în Columbia, Venezuela, Brazilia, Statele Unite și Canada.
Ultima medalie a fost câștigată în 2015. Un an mai târziu, după 4 ani petrecuți în armată, a ieșit la pensie și s-a înscris la facultatea de Psihologie. Pentru că nu mai putea să participe la concursurile de înot, s-a hotărât să urmeze alt sport.
Citește și UN CELEBRU SPORTIV, PRĂDAT DE HOȚI ÎN PROPRIA LOCUINȚĂ. ACEȘTIA L-AU AMENINȚAT PE EL ȘI PE FAMILIA SA CU CUŢITUL
Citește și DRAMA PRIN CARE TRECE ADRIAN MUTU: „E MAI MULT DECÂT TRIST. E FOARTE TRIST”
„Tatăl meu vitreg era obsedat de ciclism. În timpul marilor tururi, ținea radioul deschis și urmărea competițiile cu sufletul la gură. Nu avusesem niciodată o bicicletă. Acum, cu atât mai mult, mă gândeam că e nevoie de mâini și de picioare pentru asta. La un moment dat, am luat o bicicletă și un prieten m-a ajutat să mă urc pe ea.
Mi-a legat membrele, așa cum a putut mai bine, cu sfoară, și am pornit. Credeam că o să cad, că o să mă lovesc și o să-mi fac și mai rău. Dar, în mod cu totul neașteptat, când am împins pedala cu piciorul rămas, mi-am luat avânt și mi-am dat seama că nu mai am nevoie de nimic. Un singur picior îmi era mai mult decât suficient! Țin minte că am început să țip cât mă ținea gura: „O să fiu ciclist! Pot să particip la competițiile paralimpice de ciclism!” Și așa am căpătat o nouă șansă”, și-a continuat Juan Jose Florian povestea.
Citește și CLIPE GRELE PENTRU O FOSTĂ CAMPIOANĂ LA TENIS DIN ROMÂNIA! TÂNĂRA SPORTIVĂ LUPTĂ CU CANCERUL LA DOAR 15 ANI
A urmat o perioadă în care s-a luptat să primească ajutor din partea autorităților pentru a-și adapta bicicleta nevoilor. Dar i-a fost imposibil. La un moment dat, a fost invitat să susțină un discurs motivațional în cadrul unui semninar organizat tot de armată. Acolo, a întâlnit o echipă de ingineri pe care i-a convins să-l ajute. În scurt timp, i-au confecționat o bicicletă specială din fibră de carbon, perfect anatomică.
A participat la competiții din banii săi și, într-un final, a primit o sponsorizare din partea unei firme de telecomunicații.
Cu doar trei locuri disponibile pentru competițiile paralimpice de ciclism și o lungă listă de 8 competitori, Juan Jose Florian a ratat șansa de a participa la ediția de la Tokyo, dar refuză să se dea bătut.
„Sunt în viață și vor mai fi și alte ediții de Jocuri Paralimpice. Până la urmă, bomba a fost un dar al vieții, atunci m-am născut a doua oară. Vreau să arăt lumii întregi că îți poți îndeplini oricând visele!”, și-a încheiat Juan Jose Florian povestea.
