VIDEO | Simona Halep, așteptată să facă senzație la Australian Open! Mesajul organizatorilor
Simona Halep (locul 4 WTA) este cotată cu șanse bune să câștige în premieră Australian Open, primul turneu de Mare Șlem din sezonul 2020. Organizatorii competiției de la Melbourne au publicat un material dedicat româncei.
Australian Open se va disputa pe suprafață rapidă, la Melbourne, în perioada 20 ianuarie – 2 februarie 2020.
Japoneza Naomi Osaka este campioana en titre. În 2019, Simona Halep a ajuns până în faza optimilor de finală, unde a fost eliminată de către americanca Serena Williams.
SI-MO-NA. Will the #AO2020 ? be hers? @Simona_Halep | #AusOpen pic.twitter.com/k0svVnhlPf
— #AusOpen (@AustralianOpen) December 18, 2019
Simona Halep (28 de ani) nu a câștigat niciodată Australian Open, dar a ajuns în finală în 2018. Constănțeanca are două titluri de Mare Șlem în palmares: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
Favorita caselor de pariuri la câștigarea Australian Open 2020 este canadianca de origine română Bianca Andreescu (locul 5 WTA). Andreescu a reușit un sezon fabulos, cu 48 de victorii și 7 înfrângeri.
Simona Halep este abia a cincea favorită a specialiștilor, după Serena Williams, Ashleigh Barty și Naomi Osaka.