EXCLUSIV | Adrian Mititelu Jr. anunță: ”Tatăl meu e complet nevinovat!”
Adrian Mititelu Jr. a vorbit despre condamnarea tatălui său.
Săptămâna aceasta, patronul FCU Craiova 1948 a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Finanțatorul oltenilor era anchetat într-un dosar de evaziune fiscală, ce are legătură cu transferul lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB, în 2011.
Fiul lui Adrian Mititelu a sărit în ajutorul tatălui său și a explicat, în direct, de ce crede că acesta este nevinovat.
”Mama era foarte supărată. Jurnaliștii continuau să filmeze. Lucrurile au degenerat. A fost un schimb de replici. Tatăl meu este complet nevinovat.
Am probele la mine. Valoarea sechestrului lui Costea era de un milion de lei. S-a efectuat transferul, FCSB a plătit pentru el 60% din valoarea drepturilor.
După ce s-au încasat banii, noi am plătit către ANAF 1.6 milioane de euro. Din păcate, ANAF nu și-a dat mai acordul să se realizeze transferul. Clubul a intrat în faliment în 2014. Costea a ajuns la FCSB din postura de jucător liber de contract. În 2015, Tribunalul Brașov a stabilit că aveam dreptul ca acesta să fie transferat. Tatăl meu este nevinovat. În 2019, Tribunalul Dolj l-a achitat fără să între pe fondul cauzei.” a declarat Adrian Mititelu Jr., în exclusivitate, la Realitatea Sportivă.